Mereu imi spui ca vrei sa iti petreci restul vietii alaturi de mine,ca ti-ar place sa ne trezim in fiecare dimineata impreuna si sa ne privim chipurile robite somnului,chipuri ale caror obraji sa fie mangaiati de razele astrului diurn
ce se reflecta prin fereastra incoltita de cristalinele flori de gheata,iar apoi sa radem pana ne vom plictisi de propriul nostru ras. Imi spui ca vrei sa calatorim impreuna, doar noi
doi, si sa imortalizam momentele noastre in fotografii pe care sa le adaugam ulterior la albumul nostru...
Si seara, in vreme ce soarele se transforma intr-o fabuloasa sfera de foc ce va incendia orizontul, iar la capatul de ingemanare a pamantului cu necuprinsul cerului se coboara agale colosalul glob de aur ce impurpurase limpedea stralucire a acelei zile, noi sa strabatem bulevardul robit pustietatii la un ceas asa inaintat,tinandu-ma strans de mana de parca ai avea sensatia ca cineva sau ceva din umbra va indrazni sa ma inhate de langa tine, in timp ce eu te mangai pe mana rece si palida spunandu-ti ca totul va fi bine!
Si eu mi-as dorii asa mult sa cream astfel de momente mai intense,dar pana atunci, imaginatia se va juca dur cu noi, ne va juca feste la tot pasul, fiind dornica de a ne atrage dupa sine in imaginarul suferind. Si iata ca imaginatia noastra, a doi copii vrajiti parca unul de celalalt,este sau poate va deveni singura limita pe care dorim sa o avem in viitor.
Gandul meu naravas ma transpune din nou la momentul cand vei fi nevoit sa pleci, iar miile de kilometri vor deveni motivul pentru care distanta ne va desparte fizic pentru un timp...iar atunci va fi oare cu putinta sa uiti de mine ? Sa uiti de cea care te poarta in gandurile ei inca de la primele luciri ale diminetii ? Vei uita oare ? Si daca da, ma vei mai saluta macar cand ne vom atinge intentionat sau din pura intamplare mainile pe strada? Of, vezi ? Cum iti spuneam... M-a luat pe dinainte imaginatia, se hraneste din mine, provocandu-mi iluzii... Nu ma vei uita ! Am incredere in tine,in noi, am incredere in tot ce ne-a unit, in tot ceea ce ne-a determinat sa fim unul langa altul de atata timp! De aceea te rog, te implor chiar, sa nu ma dezamagesti, sa nu imi tradezi increderea pe care am inmagazinat-o cu atata ardoare in tine... Promiti ?
Imaginatia ne va purta, de multe ori, spre lumi care nu au existat niciodata,dar ,fara ea, nu vom pleca nicaieri.Dar ce-ai zice daca, numai in ciuda ei, ne-am astepta reciproc pentru a ne crea propria noastra lume, unde doar noi doi vom avea accesul in structura de valori, si astfel vom aveam permisiunea de a pleca oriunde si oricand, fara sa dam socoteala imaginatiei rupte de real!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu