Suflet metamorfozat

               Adierea primavaratica i se intersecta pe obrazul palit de singuratate,cu forma lacrimei ce i se prelingea pe coltul gurii care acum schita o apasare sufleteasca.Parca numai in ciuda ei, si dorind s-o surprinda zambind, bucatica de vant ii rasfira lacrima, facandu-se nevazuta o data cu atingerea mainii ei catifelate. Inchise ochii, iar lacrima ei, nascuta in urma presiunii nefericirii, parca se transpuse in sufletul sangerand  de dor. Simti cum degetele ii sunt mangaiate de o strangere de mana, iar simturile olfactive ii fura atinse de acea mireasma specifica fiintei iubite, mireasma ce ii determina amintirile nu de mult apuse sa se ghemuiasca printre firele de ganduri de curand faurite.
               Deschise ochii atat de subtil, fiindu-i parca teama de a reveni la realitate, sperand ca sufletul robit durerii sa nu mai fie torturat de cele o mie de cutite metamorfozate in armele dorului.Eul ei launtric o determina sa constientizeze faptul ca in spatele oricarui atom de fericire se afla o molecula de capcana.
                    
               Fericirea-i o capcana.Iti pierzi parca orice speranta cand subconstientul tau i-a seama la o astfel de afirmatie, si sincer e normal, deoarece astepti cu sufletul la gura ziua de maine, astepti cu zambetul schitat pe chipul robit melancoliei ca poate vai fi fericit a doua zi, ca o stare de bine iti va inunda ziua innorata, lasand astfel ca soarele sa troneze. Si asa cazi prada rabdarii si parca din ce se apropie momentul de a se dezlantui uraganul magnetizat de fericire, din ce rabdarea iti gadila fara mila nervisorii electrizati.
Iti poti crea fericirea pentru cateva momente in care te consideri a fi renascut din cenusa bucuriei, dar in momentele ce vor urma un meteorit se va ciocni de ''ce-l de-al noualea cer '' al tau, dezamagindu-te si astfel te arunci in barca fericirii cameleonizata intr-o capcana.

              Fereastra sufletului ii era intredeschisa pentru a lasa o buna bucata desprinsa de fericire sa spioneze momentul oportun pentru a se dezlantui.Dar in adancul ei simti cum teama nu permitea sufletului sa cedeze fericirea pe care o inmagazinase, concluzionand ca ar exista sansa de a nu o mai capata inapoi...sau poate ar mai fi putut! Da ! O putea lua inapoi de la cel care distanta il determina sa fie la celalalt capat al lumii.Dar era imposibil in acele momente incatusate sirului de kilometrii distantati. Ce putea face altceva decat sa astepte acea zi in care ochiii ei imbracati intr-un smarald lucios isi vor da intalnire cu acei ochii de un caprui seducator care ii apartinea ?
              Deci, in definitiv, totul se rezuma la un '' cu rabdarea poti trece si marea '', dar debinde insa cum timpul ii va percepe aceasta rabdare inevitabila. Poate timpul ii va fii un bland aliat, dar in aceeasi masura ii poate fi si un crunt dusman. Totul va depinde de tine, mic suflet metamorfozat...